Răsfoirea dosarelor de la CNSAS poate provoca, uneori, şi hohote de
râs. Cercetătorii arhivelor Securităţii ajung să se întâlnească, fără
să vrea, şi cu aspectele comice ale acestei tragedii care a însemnat
controlul şi amestecul Securităţii în viaţa publică şi privată a
cetăţenilor României.
Carmen Chivu şi Mihai Albu, cercetători acreditaţi pe lângă CNSAS,
au publicat recent o nouă lucrare dedicată Securităţii comuniste.
……………………………………………………………………………………………………
Umorul, ca infracţiune
O cu totul altă categorie de umor, extrem de bine
documentată în arhivele Securităţii, este cea a bancurilor politice. În
anii ’50, o anecdotă, un calambur, o vorbă cu două sensuri, putea să
ghilotineze un cap, să curme o carieră. Profesorul de economie Belu
Zilber, un comunist ilegalist, avea mintea-brici şi gura cam slobodă.
N-a dat atenţie cine-l asculta atunci când a spus că clasa muncitoare nu
mai are răbdare până ce tovarăşul Gheorghe-Dej îşi va da bacalaureatul
la seral. Pentru această glumă nesăbuită, Belu Zilber a petrecut 17 ani
în închisoare.
Desigur, nu orice anecdotă “duşmănoasă” interceptată de urechile
vigilente ale securităţii se solda neapărat cu o condamnare. Dar era,
obligatoriu, notarea cu meticulozitate la dosar. Românii erau conştienţi
de asta. Cu atât mai mult bancurile politice deveniseră un risc asumat
şi un gest de frondă.
Nu au întârziat să apară glume şi pe această temă. Consemnate, evident, în arhivele Securităţii. Iată un exemplu:
” În Statele Unite, capitaliştii, ca să nu se plictisească, se
distrau făcând concursuri speciale de viteză: 10 maşini iau startul, una
din ele are frâna defectă dar nimeni nu ştie care… În Anglia, zece
oameni joacă <ruleta rusească>, toţi duc revolverele la tâmplă şi
trag, dar numai un singur pistol are glonţ pe ţeavă şi nimeni nu ştie
care… În România, zece inşi spun bancuri politice, unul dintre ei e
turnător dar nimeni nu ştie care…”
Nici măcar în perioada “deschiderii” din anii ’70, Securitatea nu a
renunţat la obiceiul de a consemna, conştiincios, infracţiunile prin
umor. Turnătorii rămăseseră la fel de zeloşi. Unul informa că un amic
obişnuieşte să spună: “Pământul este al aceluia care îl munceşte – dar
recolta nu!”
Altul pâra o colegă de cancelarie, care ar fi spus, în septembrie 1975:
“Va trebui să învăţăm să înotăm pe spate fiindcă, dacă vin alte
inundaţii, vom fi nevoiţi să facem pluta, iar cu mâinile să aplaudăm
elicopterul prezidenţial”.
Tot o profesoară face obiectul unui alt denunţ:
“Permiteţi-mi să raportez, în legătură cu glumele tendenţioase,
profesoara M.A. mai scapă din când în când câte o astfel de glumă. În
ziua de 22.10.1976 i-a explicat profesorului de muzică I. cum cântă un
surdo-mut melodia <M-am născut în România>: îşi dă cu pumnii în
cap”.
Într-un alt document de arhivă citim: “S. informează că A. i-a recitat lui N. (care a râs) versurile:
<Aş citi, dar n-am lumină / Aş pleca, dar n-am benzină / Aş mânca, dar n-am mâncare / Aş muri, n-am lumânare>”
Bancuri la dosar
Bancurile erau vânate cu străşnicie de oamenii Securităţii.
Informatorii le comunicau, solicitând în prealabil iertarea organului
competent. Dar erau ascultate şi colportate chiar de securişti, între
ei. Comedianul Mircea Crişan, după ce a rămas în străinătate, era
ascultat la “Europa Liberă” şi bancurile lui erau imprimate de
serviciile tehnice ale Securităţii. L-am întrebat, odată, pe Mircea
Crişan dacă nu se teme de braţul lung al Securităţii. Mi-a răspuns
zâmbind:
“Nu fi prost, securiştii mă apără să nu mi se întâmple nimic rău,
ei râd primii, li se pare că e vorba de şefii lor. Şi sunt satisfăcuţi”.
Înaintea unor alegeri, Mircea Crişan a lansat bancul:
“Gata tovarăşi, acum avem dreptul de a vorbi, nu e ca pe vremea
burghezo-moşierimii când toţi se căcau în capul nostru. Acum avem gură”.
Spus la “Europa Liberă”, bancul a început să circule a doua zi în
românia. Sau bancul cu Elena Ceauşescu care îi spune într-o zi marelui
cârmaci:
“Maiestate”. Ceauşescu, încurcat, îi zice: “Ei, lasă, Leano, nici
chiar aşa…” Savanta îi răspunde: “Am vrut să întreb dacă <mai e
state> pe care nu le-am vizitat?”
Informările au curs o droaie. Arhivele Securităţii memorează sute şi mii de bancuri. Iată doar câteva:
Întrebat cu cine semănăm noi, comuniştii, un ţigan răspunde:
“Cu Adam şi Eva, pentru că şi ei umblau dezbrăcaţi. Şi cu Cain şi
Abel, pentru că şi ei, deşi fraţi, s-au omorât între ei. Şi cu cei trei
crai de la Răsărit, care au mers după stea şi au ajuns la iesle”
“Un internat în Azilul de nebuni e întrebat:
- Dumneata de ce eşti internat?
- Am vrut să fug peste hotare.
- Pentru aşa ceva se stă la închisoare, nu la balamuc…
- Da, dar eu am vrut să fug în Uniunea Sovietică.”
“- Tovarăşe, de ce ai propus la şedinţa de partid să fim ocupaţi de chinezi?
- Să vă spun sincer? Vă daţi seama, ca să ajungă la noi câteva miliarde de chinezi mărşăluind peste Uniunea Sovietică…?”
“Un cetăţean a spus că şeful Partidului este un mare idiot. Pentru
aceasta a fost imediat arestat şi condamnat la 25 de ani şi trei luni de
închisoare. Toată lumea se întreba de ce a fost condamnat la 25 de ani
şi trei luni. S-a aflat că a primit trei luni pentru insulta adusă unui
cetăţean al R.S.R. şi 25 de ani pentru divulgarea secretului de stat”
“Hruşciov şi Kennedy stau pe malul mării şi fac plajă. Hruşciov
citea “Capitalul” lui Karl Marx, iar Kennedy, Biblia. La un moment dat
Hruşciov începe să râdă. Kennedy vrea să ştie de ce râde şi Hruşciov îi
arată ce scrie în carte: <Socialismul este groparul
capitalismului>. După puţin timp începe să râdă Kennedy. Întrebat de
Hruşciov de ce râde, acesta îi arată ce e scris în Biblie: <Cine sapă
groapa altuia cade el însuşi în ea>”.
“Nicolae Ceauşescu în vizită la Căminul Studenţesc. Studenţii,
nemulţumiţi de cantină, cer să li se mărească îndemnizaţia. Se aprobă
creşterea de la 10 lei la 12 lei pe zi. Urmează vizita la o puşcărie,
unde deţinuţii sunt şi ei nemulţumiţi. Se aprobă creşterea îndemnizaţiei
de la 5 lei la 50 de lei. Ion Gheorghe Maurer e revoltat şi cere
explicaţii. Atunci Ceauşescu îi zice: <Taci, nu fi prost, că noi
studenţi nu mai ajungem…>”.
“- Bulă, ce face tatăl tău?
- E activist de partid.
- Şi mama?
- Nici ea nu munceşte.”
Aceste anecdote şi multe , multe altele, au fost atent culese şi
îndosariate de harnicii slujbaşi ai poliţiei politice. Nu pentru hazul
lor, ci pentru potenţialul incriminator. Cei care le “raportau” aveau
întotdeauna grijă să se “distanţeze” de asemenea atitudini
“neprincipiale” şi să îşi arate limpede dezaprobarea.
Tonul scorţos şi impersonal al notelor informative nu face decât să sporească efectul comic:
“Tot S. informează că acelaşi A. a povestit despre înmânarea
tovarăşei Elena Ceauşescu a Premiului pentru cea mai bună agricultoare.
Pentru că a arat o ţară întreagă cu un singur bou”.
Reclame din perioada ailaltă
Vreţi să cuceriţi femeia,
Folosiţi săpunul…Cheia.
.
Moarte sigură cu cobra,
Dar mai sigură cu Mobra.
.
Cu motoreta Carpaţi,
Staţi în cur şi reparaţi
.
Nu mai fumaţi ţigări Kent,
Că vă lasă impotent.
.
Vreţi să deveniţi bărbaţi,
Fumaţi doar ţigări Carpaţi.
.
Sifilisul de Constanţa,
Face tenul ca faianţa.
.
Până şi-mpăratul Nero,
Se spăla la cur cu Dero.
.
Pasta de dinţi Cristal,
Face dinţii ca de cal.
.
Aquafresh în trei culori,
Cariază de trei ori.
.
Dacă bei ţuică de prună,
Orice-babă-ţi pare bună.
.
Mâncaţi coji de mere verzi,
Şi-o s-ajungeţi somalezi.
.
Sutien de Cluj-Napoca,
Face ţâţa ca şi roca.
