Caz unic în România! Tribul lui Chirilă: un bărbat cu două neveste surori şi 13 copii
Mariana şi Nicoleta îşi împart viaţa cu un singur bărbat cu care trăiesc sub acelaşi acoperiş. De 15 ani se înţeleg de minune şi au făcut o droaie de copii. "Seara aleg cu care să dorm. Nu e vorba de sex în grup", explică George Chirilă.
Caz uluitor în România secolului XXI. La doar 40 de kilometri de Iaşi, în comuna Ţigănaşi, un bărbat îşi duce viaţa după reguli doar de el ştiute. George Chirilă trăieşte în aceeaşi casă cu două femei, surori. Cei trei trăiesc în concubinaj de aproape 15 ani. Bărbatul are şapte copii cu una dintre femei şi încă şase cu cealaltă. "Seara aleg cu care să dorm. Nu e vorba de sex în grup", spune bărbatul. Cel mai mic din cei 13 copii are 11 luni, cel mai mare are 14 ani. Chirilă nu are de gând să se oprească. "Sunt încă în putere, mai vreau copii", afirmă acesta.
Deşi nu este adeptul niciunei religii, este credincios şi spune că a visat că va avea 15 copii. Ciudăţeniile nu se opresc aici: deşi "familia" are sute de animale, tractoare, zeci de hectare de teren, ei trăiesc într-un bordei amărât, fără apă, fără curent electric, fără gaz. Toţi cei 13 copii născuţi de cele două surori au fost moşiţi acasă, chiar de George Chirilă. În familie, el joacă şi rolul doctorului şi pe cel al învăţătorului. O poveste 100% reală, dar care te lasă cu gura cascată.
Oameni cu carte
Nici George Chirilă şi nici cele două ibovnice ale sale nu sunt de prin partea locului. George e originar din judeţul Brăila, iar surorile sunt din Piteşti. Nicoleta are 35 de ani şi l-a cunoscut pe George (37 de ani) în satul bunicilor. S-au văzut, s-au plăcut, iar ea l-a urmat la Iaşi, unde George era student la Medicină Veterinară. Nicoleta a terminat Facultatea de Geologie la Iaşi, iar George a făcut trei ani la Medicină Veterinară, ulterior abandonând şcoala. S-au retras la Ţigănaşi, iar primul copil al celor doi, Petru, s-a născut în 1997.
Mariana, sora Nicoletei, a venit şi ea de la Piteşti să-i ajute. Şi n-a mai plecat. Iar de-atunci trăiesc toţi trei şi fac copii pe bandă rulantă.
Casa pe din două
George Chirilă îşi împarte viaţa cu cele două surori, Mariana şi Nicoleta Moldoveanu. Casa în care locuiesc în comuna ieşeană Ţigănaşi pare, de la distanţă, părăsită. De fapt, în casa cu pereţi netencuiţi, fără garduri şi cu multe acareturi împrejur locuiesc 16 suflete. George a făcut împărţeala pentru cele două partenere-surori. Din holul casei, în partea stângă sunt cele două camere pentru Mariana şi cei şapte copii ai ei, iar în partea dreaptă e zona Nicoletei şi a celor şase copii ai ei.
Camerele sunt mici, mobilate modest, cu paturi etajate, câte unul pentru fiecare copil. Bucătăria este comună pentru cele două mame, iar toată "familia" manâncă la aceeaşi masă.
CONCUBINAJ. George Chirilă și cele două surori: Nicoleta (stânga) o ține pe ultima născută în brațe și Mariana
Distribuţia muncii
Locuinţa lor e izolată de sat, la câţiva kilometri, pe coama unui deal. "Facem amândouă mâncare, amândouă spălăm. Nu avem un program împărţit pe zile. Suntem surori şi ne înţelegem", spune Nicoleta.
Femeile povestesc cum au umplut beciul cu provizii pentru iarnă şi cum pregătesc împreună în fiecare dimineaţă copiii pentru o nouă zi. "Ne trezim amândouă şi una spală copiii, cealaltă îi îmbracă. Apoi le dăm de mâncare şi fiecare pleacă ori la şcoală, ori pe câmp cu vacile şi oile", explică Mariana.
Cele două surori, gravide simultan
Cel mai mic copil al lui George Chirilă este Clara, cel de-al 13-lea membru al familiei. Fetiţa s-a născut în ianuarie 2011, acasă, la fel ca şi ceilalţi fraţi ai ei. "Mai am de gând să fac câţiva copii", spune hotărât George.
Primul lui copil, Petru, s-a născut în 1997, iar mama este Nicoleta. Doi ani mai târziu, în 1999, la doar trei luni distanţă între ei, s-au născut următorii doi copii, Pavel de la Mariana şi Silvia de la Nicoleta. Cele două femei au fost iarăşi gravide simultan, iar în anul 2001, la nici două luni diferenţă, au născut câte un copil: Nicoleta - o fetiţă, Irina, iar Mariana - un băiat, Gheorghe.
De atunci, rând pe rând, aproape în fiecare an s-a născut câte un copil, fie de la Nicoleta, fie de la Mariana. "Naşterile eu le-am asistat. Dacă femeile sunt curate şi fără păcat, nu au de ce să aibă probleme că nasc acasă. Eu le-am moşit, eu am tăiat cordonul ombilical şi niciunul dintre ei nu are vreo problemă", afirmă George.
"O să fie o casă mare, cu panouri solare, din alea de care a văzut George acum câţiva ani când a fost în Germania. O să avem curent şi pentru becuri şi pentru frigider sau calculator."
MARIANA MOLDOVEANU, una dintre cele două ibovnice surori
MENTALITATE
Familia tocmai s-a înnoit cu al 13-lea copil. Femeile nasc în casă, moşite de bărbat. Deşi sunt bogaţi, Chirilă refuză rigorile civilizaţiei, filozofia sa de viaţă fiind un amestec de misticism şi comuniune cu natura. Omul zice că medicul de familie al micuţilor este Iisus
Bărbatul cu două femei şi 13 copii are convingeri religioase ieşite din tipar care îl fac să refuze şi ajutorul unor medici în caz de nevoie. George susţine că medicul de familie al copiilor lui este Iisus din Nazaret, iar el foloseşte cunoştinţele de medic veterinar dobândite în cei trei ani de facultate făcuţi la Iaşi.
"Când au o problemă de sănătate, pun genunchiul jos şi mă rog, iar El îmi spune ce să fac, cum să procedez ca să-i vindec", explică bărbatul.
De exemplu, Andrei, care acum are patru ani, suferea de o boală stranie. "Se încleştau muşchii şi tot corpul i se făcea covrig. Nu putea să fie întins. Rămânea aşa, blocat. Atunci eu m-am rugat şi l-am întrebat pe Cel de Sus ce să fac şi am primit răspunsul să-l scufund în apă rece de trei ori când mai are crize. Aşa am făcut", povesteşte George. Acum spune că Andrei nu mai are absolut nicio problemă.
Tot după metodele lui proprii l-a operat şi pe Ioan, când şi-a tăiat obrazul stâng în plugul de la tractor. "Falca era tăiată de i se vedeau dinţii. L-am anesteziat după o metodă secretă, l-am cusut cum am ştiut eu, iar el s-a vindecat, fără nicio infecţie sau complicaţie", arată bărbatul spre obrazul cu cicatrice al lui Ioan.
"Mai frumos e la oi"
Aproape toţi copiii sunt obişnuiţi cu munca şi fiecare ştie precis ce sarcini are. Nouă copii merg la scoală, în clasele întâi, a doua şi a treia. Primii trei - Petru, Silvia şi Pavel - sunt duşi de două ori pe săptămână la programul "Şanse egale" de la o şcoală din Iaşi. Deşi ei au 14 şi 12 ani şi ar fi trebuit să fie la gimnaziu, cei trei sunt abia în clasa a treia. În restul zilelor îşi fac teme acasă sau muncesc ca nişte oameni mari.
Ceilalţi mai mici nu merg la grădiniţă, tatăl lor considerând că nu este nevoie. De fapt, până acum doi-trei ani, niciunul dintre copiii lui Chirilă nu urma vreo formă de învăţământ. A fost totuşi convins de asistenţii sociali şi de funcţionarii Primăriei să-i dea la şcoală.
"Trebuie să ştiu să socotesc oile"
La rândul lor, copiii preferă munca. "Mă duc la stână. Am grijă de oi, le duc la păscut. E mai frumos la oi decât la şcoală", povesteşte Petru, băiatul cel mare. Îi place matematica mai mult decât româna. "Trebuie să ştiu să socotesc oile, banii pe care îi iau pe oi, pe brânză", explică el.
La cei 14 ani, Petru are o statură robustă, spatele lat, e roşu în obraz şi are un mers apăsat, ca un adevarat flăcău. Se laudă că munca în agricultură îi aduce profituri bune. Într-un an a făcut 14.000 de lei din creşterea oilor şi încă pe atât din munca la stupi. Asta e doar partea lui.
Vârstă determinată ştiinţific
Mulţi ani, autorităţile din comună s-au chinuit să-l convingă pe bărbatul cu două femei să facă certificate de naştere copiilor. Procesele pentru înregistrările tardive ale naşterilor s-au încheiat în 2009.
"Împreună cu cei de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Iaşi am fost la ei acasă, i-am consiliat şi i-am convins să intre în legalitate. Acum toţi copiii au certificate de naştere, iar cei care erau de vârstă şcolară urmează cursuri", declară Elisabeta Moraru, asistent social în cadrul Primăriei Ţigănaşi.
O fundaţie a plătit costurile unor expertize antropologice la care au fost supuşi copiii pentru determinarea exactă a vârstei.
George Chirilă şi-a transpus principiile sale de viaţă asupra întregului său clan. Un set de valori pe care şi l-a fixat încă din tinereţe şi pe care l-a pus în aplicare găsindu-şi partenerele de viaţă care s-au pliat perfect modelului impus.
Fermierul ieşean nu doar refuză convenţiile vieţii moderne, ci a avut obsesia de a-şi crea propria sa lume. Filozofia lui Chirilă este un amestec de misticism şi comuniune cu natura. Câştigă anual zeci de mii de euro, dar îşi exploatează copiii şi îi ţine în întuneric şi mizerie. Ca orice creator, el îşi admiră Universul propriu, considerându-l perfect. Copiii şi cele două ibovnice s-au adaptat realităţilor acestui Univers şi se consideră fericiţi. Fericirea lui este şi a lor, practic ei trăind în visul Creatorului.
"George este un băiat bun, săritor. Poate să ţină şi patru femei dacă îi convine. Ce treabă avem noi? Dacă ei îşi văd de ale lor, nici noi nu ne băgăm în viaţa lor. Dacă e ceva greşit, să-l pedepsească Dumnezeu."
VIOREL ANECHITEI, un sătean
SĂRACII BOGAŢI
Fac baie la lighean, deşi au sute de oi, vaci, capre şi zeci de hectare de teren
La bordeiul de pe deal, n-au lumină şi nici gaz. Copiii se joacă seara, când e frig, la lumina lămpii şi învaţă să scrie şi să citească de la tatăl lor. Baie fac în casă, la lighean. Vara, alta-i povestea: într-o anexă a casei au o cadă ce e alimentată, printr-un furtun ce străpunge peretele de chirpici, de la un butoi în care apa se încălzeşte de la soare.
Condiţiile primitive în care locuiesc cei 16 intrigă cu atât mai mult cu cât George Chirilă este totuşi un om înstărit: are sute de oi şi capre, zeci de vaci, stupi de albine, zeci de hectare de teren, utilaje agricole. "O să-mi fac şi o casă mare, frumoasă. Dar, uite, până acum n-am avut timp", susţine Chirilă. Şi rămâi interzis. Dacă te uiţi la casă şi la felul în care sunt ei îmbrăcaţi, ai spune că fabulează. Dar reprezentanţii Primăriei Ţigănaşi confirmă spusele lui. "George Chirilă îşi plăteşte la timp toate dările către stat. Nu am avut niciodată probleme. Din câte ştiu eu, este unul dintre cei mai bogaţi", afirmă Elisabeta Moraru, de la Primăria Ţigănaşi.
BĂRBATUL GUVERNEAZĂ
Copiii ar putea perpetua acest model de viaţă
Psihologul Ermina Sorocianu a încercat să explice modelul de viaţă ales de George Chirilă şi cele două consoarte ale sale.
"În cultura occidentală, modelul este să te identifici ca individ singular, iar în cea orientală se pune accent pe pluralitate. Probabil că în parcursul existenţial al acestui bărbat, la un moment dat, ceva a declanşat o răzvrătire în modul de a convieţui. Pot fi nişte trăiri ale relaţiilor lui cu părinţii sau anumite afecţiuni din copilărie. Probabil că bărbatul este cel care le-a curtat pe cele două surori şi, trăind după nişte rigori în care bărbatul guvernează, a reuşit să şi le supună", spune psihologul.
Ermina Sorocianu consideră că acest model nu se va stinge o dată cu George Chirilă, ci că ar putea fi perpetuat de urmaşii săi. Asistăm practic la un experiment, sub ochii noştri se înfiripă o nouă cutumă, o nouă religie.
"Copiii trăiesc în acelaşi model educaţional. Riscul este ca o parte dintre ei să pună în practică exact aceleaşi modele. Aceşti copii vor creşte şi vor avea dificultăţi în a se integra în rigorile morale ale societăţii şi mediului în care trăim", concluzionează Ermina Sorocianu.
RECENSĂMÂNT
Averea lui Chirilă
LA RÂND. Deși câștigă câteva zeci de mii de euro pe an, Chirilă își ține copiii
în mizerie

- 540 de oi
- 136 de capre
- 17 vaci
- 140 de stupi de albine
- 8,5 hectare-pamânt arabil
- zeci de hectare de păşuni arendate
- tractor, combină, maşină

EVZ.ro