În medicina holistică, colonul este considerat ţeava de canalizare a organismului. Dacă această ţeavă de canalizare se înfundă cu resturi alimentare, atunci toxinele neeliminate sunt repuse în circulaţie în organism. În aceste condiţii avem nevoie de un curăţător de colon.
Colonul este organul cheie al sistemului digestiv în depuraţia organismului. Colonul mai are şi un rol important în absorbţia fluidelor, electroliţilor şi vitaminelor esenţiale. Când funcţiile lui se dereglează sau încetinesc, se reduce nu numai capacitatea lui de a elimina reziduurile, dar se reprimă şi mediul normal de bacterii.
Acest fenomen se numeşte “dysbiosis” şi dacă nu se iau măsuri, se dereglează digestia şi apar probleme grave de sănătate. Funcţionarea defectuoasă a intestinului gros influenţează multe organe. Desenul de mai jos ilustrează ce organe sunt afectate în funcţie de localizarea depunerilor pe colon.
Detoxifierea colonului | organe afectate
Organe afectate în funcţie de localizarea depunerilor pe colon
În ultimii ani au apărut şi pe piaţa românească Colon Help şi Colon Cleanse, produse renumite pentru detoxifierea organismului prin îndepărtarea reziduurilor depuse de-a lungul anilor în tot tubul digestiv, dar în special în colon.
Am testat şi pot să afirm că sunt nişte produse bune, însă nesimţit de scumpe, având în vedere materia primă folosită. Practic la baza celor două amestecuri stau tărâţele de psyllium şi seminţele de in. Acest amestec îl putem face si noi acasă, la un cost mult mai redus.
Tărâţele de psyllium sunt produse de Sano Vita şi pot fi cumpărate la un preţ bun de aici.
Seminţele de in sunt foarte ieftine şi cred că se găsesc în mai toate plafar-urile. Personal le cumpăr de la Angst. Sunt ambalate la 125g şi costă circa 3 lei. Le puteţi procura de asemenea online de aici.
Tărâţele de Psyllium – proprietăţi
Tărâţele de Psyllium conţin de 14 ori mai multe fibre solubile decât ovăzul, apreciat până nu demult pentru conţinutul său ridicat de fibre. 100 g psyllium conţin circa 71 g de fibre solubile, aceeaşi cantitate de ovăz − numai 5 g de fibre solubile.
Seminţele de in – proprietăţi
Datorită conţinutului de acizi graşi omega 3, seminţele de in au efect emolient şi lubrifiant asupra colonului, favorizând astfel eliminarea materiilor fecale întărite ce stagnează zile în şir în colon, la cei care suferă de constipaţie.
Detoxifierea organismului prin curăţarea colonului
Curăţarea colonului este cel mai important pas pentru detoxifierea întregului organism. În pliurile colonului, în diverticule sau pe pereţii acestuia, se pot acumula resturi de putrefacţie, chiar şi ani la rând. Aceste resturi pot irita pereţii colonului, care produce mucus în exces, ca o reacţie de apărare la factorii iritativi. În timp, acest mucus se acumulează şi se transformă într-o placă (teacă) mucoidă. Placa mucoidă împiedică absorbţia vitaminelor şi a mineralelor, favorizează apariţia constipaţiei şi autointoxicarea organismului prin recircularea toxinelor. Echilibrul florei intestinale este afectat serios, iar imunitatea are de suferit.
Psyllium sunt recunoscute tocmai pentru efectul deosebit de eficient de eliminarea acestei plăci mucoide, fiind recomandate deopotrivă în diaree şi constipaţie deoarece ele au un rol de reglare.
Acţiunea fibrelor este pur mecanică, deoarece organismul nu le asimilează.
Odată ajunse în intestin, fibrele din cele două tipuri de seminţe se comportă asemenea unui burete: se umflă, absorb substanţele toxice, stimulează peristaltismul şi uşurează tranzitul intestinal, eliminând astfel constipaţia.
La amestecul din psyllium şi in putem adăuga şi pătrunjel care are rol depurativ şi antiseptic, chimen, care combate balonarea, coriandru, care ajută la eliminarea gazelor şi argilă, care elimină toxinele din organism şi previne problemele digestive.
Modul de administrarea al tărâţelor de Psyllium
Pentru aceia
dintre voi care căutaţi să mai pierdeţi câteva kilograme, trebuie să
ştiţi că fibrele, având capacitate mare de legare a apei, se umflă în
stomac şi vă ajută să vă saturaţi mai repede, dacă le consumaţi în
timpul meselor. Pentru detoxifiere, ideal se iau dimineaţa pe stomacul
gol.
Prima dată începeţi cu o linguriţă (circa 8-10 g). După 3-4 zile puteţi să cresteţi doza la 2-3 linguriţe (maxim 30 de grame). Nu uitaţi să beţi minim 2 litri de apă pe zi!
Prima dată începeţi cu o linguriţă (circa 8-10 g). După 3-4 zile puteţi să cresteţi doza la 2-3 linguriţe (maxim 30 de grame). Nu uitaţi să beţi minim 2 litri de apă pe zi!
O variantă de amestec
- 100 g seminţe de in
- 100 g tărâţe de psyllium
- 100 g argilă praf
Aceste ingrediente se dau prin râşniţă şi se amestecă împreună cu:
- pătrunjel uscat
- coriandru
- oregano
- chimion
Aceste ultime patru ingrediente se pot adăuga după gust. Recomand trei linguriţe de pătrunjel uscat, o linguriţă de coriandru, o linguriţă de oregano şi o jumătate de linguriţă de chimion. Preparatul se ia dimineaţa pe stomacul gol, urmând indicaţiile din articol.
Varianta Colon Help
- tărâţe de psyllium (33%)
- seminţe de in (52%)
- chimen (7%)
- coriandru (2%)
- oregano (2%)
- pătrunjel (2%)
- argilă (2%)
Este recomandat o cura, 3 luni de zile, o data pe an.
http://adisandu.ro/lifestyle/psyllium-tarate-seminte-de-in-detoxifierea-organismului//