Legenda primaverii...
Legenda Primăverii
„Cândva, era un copil cu un suflet ce nu cunoştea păcatul, cu ochi calzi ca ai unui miel. Era fata unui om bogat şi a unei femei crude. Avea mai mulţi fraţi şi surori, care iubeau banii şi răutatea, ca părinţii lor. Primăverii, fetei cu codiţe, nu-i plăceau aceste lucruri, ci adevărul, dreptatea, oamenii simpli şi iubirea, de care nu avea parte. Părinţii Primăverii aveau un castel în deşert, iar asta o chinuia pe fată. Visa să audă râul curgând repede, melodios, să simtă colţul ierbii sub picioare şi să audă glasul pădurii răsunând.
Într-o zi, ea a plecat de acasă pentru că se săturase de minciuna şi ura din jur. Mergea rătăcind prin deşert de parcă ...auzise glasul cuiva, glasul unui om ce o chema la el ca şi cum ar fi fost fata lui. Era obosită, moartă de sete, dar totuşi mergea, până a căzut. Când a deschis ochii, era într-un loc sărăcăcios, dar plăcut privirii. Acolo se afla Dumnezeu. El o întrebă pe fată ce îşi doreşte mai mult. Primăvara a răspuns:
- Îmi doresc să mă răzbun pe răul ce a cuprins familia mea.
Atunci Dumnezeu a trimis frigurile cele mai aspre ce au cuprins deşertul. Părinţii Primăverii şi-au dat seama de lipsa ei şi au început să se vaite şi să-şi regrete faptele rele. Fetei i se rupea inima când vedea aceste lucruri. Ceru să se întoarcă şi să-şi mai vadă o dată părinţii şi fraţii. Dumnezeu o trimise ca un înger pentru a desface blestemul. Când a pus piciorul pe pământ, acesta a înverzit, au răsărit copaci şi s-au auzit râuri curgând şi păsări cântând. Toţi şi-au cerut iertare de la ea şi i-au spus că vor să trăiască ca nişte oameni obişnuiţi în împărăţia lui Dumnezeu. Acum ei locuiesc acolo şi speră ca lumea să-şi amintească povestea lor şi să nu facă la fel!”
Autor: Filip Smaranda
Legenda Mărţişorului: Tânărul care s-a jertfit pentru a readuce Soarele...Mărţişorul este un simbol al primăverii, al revenirii la viaţă.
La începuturi, acesta era reprezentat printr-o monedă,
apoi s-a transformat în mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe o aţă.
Odată, Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, inchizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndraznea să-l înfrunte pe zmeu, dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotarât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze Soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătura de sânge a flăcăului se scurse în zăpada imaculată.
De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul rosu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.
De 1 Martie, românii au obiceiul ca părinţii să lege copiilor la mână sau la gât câte o monedă, pentru ca aceştia să aibă noroc tot anul şi să fie sănătoşi. Punerea mărţişorului se face de obicei înainte de răsăritul soarelui. El este dăruit, în zilele noastre, în principal copiilor, fetelor şi femeilor, pentru a le proteja gingăşia şi sensibilitatea.
Fetele se spală tot anul cu apa din zăpada rămasă până la 1 martie,
pentru a fi frumoase şi drăgăstoase.
După 12 zile de purtat mărţişorul, acesta se scoate şi se leagă de un pom roditor, pentru a face multe fructe în anul respectiv. Se mai spune că dacă e vreme frumoasă, atunci vom avea o primăvară însorita.
