HREANUL

 

Este o plantă cu totul specială, aflată la limita dintre sălbatic şi domestic. Ce înseamnă aceasta? Că, pe de o parte, este foarte bogată în nutrienţi, la fel ca legumele cultivate, iar pe de altă parte, că are o rezistenţă cu totul ieşită din comun, asemeni buruienilor. Chiar acum, când natura pare îngheţată sub stratul de omăt, rădăcina hreanului trăieşte în pământ, fiind gata ca la întâiul dezgheţ să scoată la suprafaţă primele frunzuliţe, înaintea tuturor celorlalte plante. Iar o asemenea forţă vitală, depozitată într-o singură rădăcină, are efecte terapeutice pe măsură.

 

Denumirea sa ştiinţifică este Armoracia rusti­cana, şi este o rudă foarte apropiată a verzei şi a conopidei, dar şi a muştarului. Hreanul este folosit ca remediu natural încă din preistorie, aşa cum o arată descoperirile arheologice făcute în Europa. Dacii preţuiau şi ei hreanul foarte mult. De altfel, însuşi medicul roman Dioscoride, atunci când scrie în tratatul său farmaceutic despre hrean, pomeneşte şi denumirea sa dacică: „usturonila”.

 

În medicina populară româ­nească, hreanul este recomandat în peste o sută de afecţiuni, cele mai multe dintre ele fiind de natură infecţioasă şi fiind specifice sezonului rece.

 

Fişă biografică

Rădăcina hreanului conţine foarte multă vitamină C, utilă sistemului circulator şi imunitar, greu încercate atunci când afară este ger. Conţine şi minerale foarte importante, precum fierul, potasiul, calciul şi magne­ziul. Mirosul înţepător şi gustul de foc al rădăcinii se datorează mai multor compuşi chimici, între care şi aşa-numiţii glucozinolaţi. Aceştia din urmă s-au dove­dit un adevărat fenomen în lupta cu bacteriile dăună­toare, fiind de multe ori mai eficienţi decât cele mai avansate antibiotice de sinteză. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, cercetări de dată foarte recentă au arătat că focul conţinut în rădăcina de hrean are şi proprietăţi citostatice foarte puternice, glucozinolaţii fiind efici­enţi în foarte multe forme de cancer (de piele, de plă­mâni, de colon, de stomac etc.).

 

Cum se administrează hreanul

Salata de hrean

Metoda de obţinere este destul de simplă: trei-şase rădăcini de hrean se spală, se curăţă bine şi se dau prin răzătoare. Peste ele se adaugă o sfeclă roşie fiartă şi dată, de asemenea, prin răzătoare. Cele două legume se amestecă foarte bine, adăugându-se apoi sare, ulei şi oţet după gust. Se adaugă şi puţină miere, după care se amestecă bine şi se pun într-un borcan închis ermetic, cu capac. Salata de hrean şi sfeclă se poate păstra la frigider, fără probleme, vreme de două săptămâni, timp în care îşi va conserva proprietăţile terapeutice.

 

Vin tonic cu hrean

Într-un litru de vin roşu, natural, se pun 15 linguri de hrean dat prin răzătoarea fină. Se astupă sticla şi se lasă la macerat conţinutul vreme de 8-9 zile, după care se filtrează. Se administrează 3-4 linguri de vin, pentru îmbunătăţirea digestiei, pentru stimularea şi reglarea activităţii cardiace, contra anemiei şi pentru prevenirea litiazei renale. Pe termen lung, acest vin cu hrean este şi un tonic sexual şi un afrodiziac foarte puternic.

 

Siropul de hrean

Se dă prin răzătoare o rădăcină de hrean, se adaugă 4 linguri de miere, se amestecă bine şi se lasă 20-30 de minute la macerat. Se strecoară, presând conţinutul cu un tifon. Se obţine siropul crud. Resturile care rămân în tifon se pun la fiert cu puţină apă (cât să le acopere). După fierbere, se strecoară prin presare, se lasă să se răcească, apoi se amestecă împre­ună cu siropul crud. Se iau trei linguri pe zi. Reco­man­dări: astm, bronşită cro­nică, afecţiuni ale căilor respira­torii medii şi infe­rioare, în general.

 

Cataplasme cu hrean

 Varianta 1: Se dă hreanul prin răzătoarea mică, după care se înveleşte în tifon şi se pune pe locul afectat. Se ţine până când apare sen­zaţia de arsură, după care se îndepărtează. Este aplicaţia externă cu efectul cel mai puternic, dar este destul de dură, aşa încât adesea este preferată o variantă mai blândă.

Varianta 2: Mai întâi, se obţine făina de hrean din rădăcinile tăiate cubuleţe şi uscate pe calorifer sau în apropierea unei surse de căldură. Atunci când se elimină complet apa şi devin uscate ca iasca, aceste cubuleţe se macină cu râşniţa electrică de cafea, obţinându-se un praf alb, cu efecte puternic iritative: făina de hrean. Se pun într-un vas 2 linguri din această făină şi 2 linguri de făină de seminţe de in, se adaugă apă şi se amestecă foarte bine, până când se formează o pastă. Se înveleşte în tifon şi se aplică pe locul afectat vreme de o oră.

 

Tratamente cu hrean

Boala canceroasă - un studiu recent făcut la Universitatea Illinois, Statele Unite, arată că adminis­trarea zilnică de hrean creşte re­zis­tenţa organismului uman la boa­la canceroasă, atât în ce pri­veşte prevenirea îmbolnăvirii, cât şi la tratamentul bolii deja insta­la­te. Pacienţii cu tumori cu dife­rite localizări prezintă o mai bună vita­li­tate, evoluţia bolii este înce­tinită, celelalte trata­mente - fie ele natu­rale sau alopate - sunt po­tenţate de către acest super-ali­ment. Se administrează, în mod spe­cial, salata de sfeclă cu hrean, minimum 50 de grame pe zi.

 

Infecţii urinare (cis­ti­tă), infecţii renale - Cincizeci de grame de hrean proaspăt, inge­rate pe parcursul unei zile, atacă bacte­riile parazite din rinichi, ve­zică şi de pe traiectul urinar, dis­trugându-le. Tratamentul este de durată (minimum 21 de zile) şi se asociază cu oricare altă for­mă de tratament cu antibiotice, naturale sau de sinteză.

 

Retenţie de lichide - Consumul regulat de hrean, mai ales după orele după amiezii, este un foarte bun diuretic, foarte util celor care au tenul, mâinile sau picioarele umflate din cauza retenţiei de apă.

Tuse de diverse etiologii - se iau 5-6 lin­guriţe pe zi de sirop de hrean, care se înghite încet, lăsându-l să acţioneze la nivelul gâtului şi al arborelui bronşic. Suplimentar, se consumă salată de hrean cu sfe­clă roşie, câte 50 de grame, de două ori pe zi.

 

Bronşită cronică şi acută - se consumă zilnic 4-10 linguriţe de hrean ras, simplu sau în salată cu sfeclă roşie, al cărei mod de preparare l-am pre­zentat mai sus. Suplimentar, se pun seara cataplasme cu hrean pe zona toracelui. Hreanul are efecte antibio­tice puternice, expectorante şi bronhodilatatoare.

 

Polipii uretrali - se iau de trei ori pe zi câte trei linguriţe de suc de hrean, dizolvate într-un pahar de apă. Administrarea se face pe stomacul gol, în cure de trei luni, urmate de alte trei luni de pauză. În paralel, se va ţine un regim alimentar alcalin, cu foarte multe zar­zavaturi şi legume verzi, fără carne, şi cu cât mai puţine proteine animale.

 

Anemie la adulţi - se consumă câte 15-20 de linguriţe de salată de hrean cu sfeclă roşie pe zi. Hrea­nul conţine mici cantităţi de fier, dar cel mai im­por­tant rol al său este optimizarea digestiei şi a metabo­lismului, aşa încât fierul prezent în ce­le­lalte alimente să poată fi asimilat de către or­ganism.

 

Inapetenţă, anemie la copii - se con­sumă cel puţin o dată pe zi o salată obţinută din hrean ras fin (1-2 linguriţe), măr cu tot cu coajă (2 linguriţe), sfeclă roşie (1-2 linguri) şi morcov (1-2 lin­guri). Această mini-cură se ţine minimum o lună, fiind re­comandată cu precădere pe peri­oada iernii şi la tre­cerea de la sezonul rece la cel cald.

 

Reumatism, gută - într-o cană de lapte cald se pun 1-2 linguriţe de suc de hrean. Acest preparat se bea pe stomacul gol, de 1-2 ori pe zi. Un tra­tament durează minimum trei săptă­mâni, având efecte antiinflamatoare şi de­toxi­fiante.

 

Sinuzită, rinită - iată cel mai puternic şi rapid remediu contra acestor afecţiuni, preluat din medicina populară românească: într-o basma de culoare roşie (aşa cere tradiţia!) se pun 2 linguriţe de hrean ras. Se aplică pe zona frunţii, atât timp cât este suportată, având grijă să nu apară arsura pe piele. Nasul se des­fun­dă aproape instan­ta­neu şi încep să fie eliminate se­creţii din abun­denţă, curăţindu-se astfel căile res­pi­ra­torii superioare. Se re­co­mandă să se facă acest trata­ment, cu efecte extrem de rapide, câte patru-cinci zile la rând. Dacă aveţi pielea prea sensibilă şi nu suportaţi hreanul aplicat direct, este sufi­cient să inspi­raţi, de cât mai aproape de nas, vaporii emanaţi de rădăcina proas­păt rasă.

 

Dureri articulare - pe zona afectată se aplică o cataplasmă cu hrean crud, atât timp cât nu apare senzaţia de arsură. Suplimentar, după înde­părtarea cataplasmei, se poate aplica un unguent camforat.

 

Paralizie facială - se aplică pe obraz, de două ori pe zi, o cata­plasmă cu făină de hrean şi in, obţinută după reţeta de mai sus. Peste compresă se pune un nailon şi se ţine o sticlă cu apă caldă, aşa încât să se obţină o uşoară hi­per­termie locală. Fiecare aplicaţie nu va dura la început mai mult de 1 minut, ajungându-se într-o săptămână la 10-15 minute, cu grijă pentru ca pielea sensibilă a obra­zului să nu fie lezată.

 

Precauţii şi contraindicaţii

Intern, hreanul se administrează cu prudenţă per­soanelor cu colon iritabil sau care suferă de colită de fer­mentaţie. Abuzul de hrean în alimentaţie duce la deranjamente digestive şi tulburări nervoase.

Extern, mai ales sub formă de cataplasmă, hreanul va fi folosit cu prudenţă de către persoanele care au pielea sensi­bilă, alergică.

 

Reţetă cu hrean pentru bolile de plămâni

Se spală foarte bine 12 ouă, apoi se pun într-un vas, cu coajă cu tot, şi se ţin timp de 12 ore în suc na­tural de lămâie (trebuie să le acopere). Se scot ouă­le din sucul de lămâie, se sparg şi se bat bine, după care se pun din nou în vasul cu suc de lămâie, în care se mai adaugă 1 kg de hrean curăţat de coajă şi dat pe răzătoare, 1 litru de ţuică naturală tare (pa­lin­că de prune), 1 kg de miere. Amestecul se ţine la macerat într-un borcan, vreme de nouă zile, după care se iau zilnic, după mesele principale, 1-3 lin­guri. Este o re­ţetă folosită în special contra pneumo­niilor reci­di­vante, a bronşitelor cronice şi a tubercu­lozei pulmonare. Pe lângă efectele puternic antibio­tice ale hrea­nu­lui, acest preparat este şi un puternic vitaminizant şi remineralizant, precum şi un redu­tabil stimulent imu­nitar.