Licoarea ce ne-ar scăpa de coşmarul chimioterapiei
Zilnic,
în jurul nostru mor striviţi de necruţătoarea boală canceroasă
prieteni, rude sau colegi. Cu toţii îşi leagă speranţele de
chimioterapie, metodă terapeutică folosită în lumea întreagă, crezând că
această metodă îi va ajuta să scape de cumplitul flagel. Este
cutremurătoare suferinţa bolnavilor de cancer întâlniţi în secţiile de
oncologie! Am cunoscut atâţia bolnavi de cancer care înfruntă efectele
secundare ale acestei terapii, adulată şidispreţuită în egală măsură...
Uneori, după multă suferinţă,rezultatele chimioterapiei au prelungit
viaţa unor bolnavi. Alteori, celula canceroasă hrăpăreaţă n-a mai dat
nici o şansă bolnavilor. O alternativă...După ce ani de zile au spus
pacienţilor că această terapie (chimioterapia) este singura cale pentru a
încerca să se elimine cancerul, medicii de la Clinica John
Hopkins din Statele Unite s-au hotărât să prezinte şi calea alternativă
de tratament a cancerului. Într-un studiu, aceşti temerari specialişti,
au prezentat efectele negative ale chimioterapiei. Printre altele,
cercetătorii menţioneazăcă tratamentul prin chimioterapie care presupune
"otrăvirea" celulelor canceroase cu rată mare de creştere sunt distruse
şi alte celule cu creştere rapidă din măduva spinării, tractul
gastro-intestinal etc., iar organe importante cum ar fi ficatul, inima,
rinichii sau plămânii sunt iremediabil afectate.
Specialiştii
renumitei clinici au demostrat că o metodă modernă în lupta cu această
cumplită boală poate fi aceea a înfometării celulei canceroase. De aceea
medicii au prezentat alimentele care trebuie evitate, tocmai pentru a
împiedica celula canceroasă să se multiplice.
Dar există un miracol anticancer, păstrat în mare secret.
O
sursă de mare încredere, Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu
competenţe în fitoterapie şi nutriţie, ne-a transmis o informaţie care
ne-a tăiat respiraţia!
Două ingrediente la îndemâna oricărui bolnav de cancer reprezintă o alternativă sănătoasă la chimioterapie.
Timp
de trei ani, în America, s-a experimentat un produs natural, foarte
simplu şi foarte eficient, pe un lot de 70.000 de subiecţi. Rezultate
remarcabile !
O
limonadă a fost administrată bolnavilor de cancer: celor care au făcut
chimioterapie, dar şi unui număr semnificativ din lotul martor, care n-a
început acest tratament. Rezultatele au fost uluitoare: starea de
sănătate a bolnavilor din fiecare grupă s-a îmbunătăţit în mod
remarcabil şi boala n-a mai recidivat. În cazul bolnavilor care se
temeau că zilele lor sunt numărate, boala n-a avansat şi nu s-au
observat metastaze. Tratamentul este benefic şi ca metodă de prevenţie.
Preparatul poate să ucidă celulele canceroase şi este de10.000 de ori
mai eficient decât chimioterapia. Lămâia are numeroase proprietăţi
terapeutice şi studiile au dovedit că modestul fruct este
un remediu împotriva cancerului, remediu verificat în diferite forme de
cancer. După mai bine de 20 de probe delaborator, realizate începând
din anii 1970, frotiurile au arătat că extractul de lămâie distruge
celulele maligne în 12 tipuri de cancer, inclusiv cel de colon, de
plămâni, de sân, de prostată şi de pancreas. În comparaţie cu produsul
Adryamicin, un drog chimioterapeutic,folosit în mod uzual, extrasul din
lămâie cu bicarbonat acţionează de10.000 de ori mai bine, încetinind
creşterea celulelor canceroase, spun specialiştii. Şi mai uimitor este
faptul că limonada aceasta distruge doar celulele maligne, dar nu le
afectează pe cele sănătoase. În privinţa bicarbonatului de sodiu, acesta
schimbă PH-ul corpului şi se afirmă că este de mare folos în toate
formele de cancer.
Mod de preparare
Extrasul de lămâie cu bicarbonat, alternativa naturală la chimioterapie se prepară astfel:
- într-un litru de apă, se fierbe timp de un minut, coaja unei lămâi,apoi se lasă la macerat, de seara până dimineaţa.
- în dimineaţa zilei următoare, lichidul se filtrează.
În acest macerat se stoarce sucul lămâii, se adaugă miere (după gust) şi olinguriţă de bicarbonat.
Bolnavii trebuie să consume zilnic un litru de limonadă preparată în
> acest mod. De asemenea, leacul miraculos se poate administra
> preventiv, fiind un tonic pentru întregul organism.
> acest mod. De asemenea, leacul miraculos se poate administra
> preventiv, fiind un tonic pentru întregul organism.