Omul politic englez Neville Chamberlain nu se despărţea niciodată de umbrela
sa. Într-o zi însă o uită acasă. Când coborî din trenul care-l ducea la
Londra, fu cât pe ce să ia umbrela unui călător. Necunoscându-l, acesta
l-a apostrofat tăios. Chamberlain îşi ceru scuze şi, pentru a evita
repetarea unui asemena incident, cumpără în ziua aceea …trei umbrele.
Pe când
se întorcea cu trenul spre casă, nimeri din nou în acelaşi compartiment
cu călătorul de dimineaţă. Văzând umbrelele, acesta spuse:
- Văd că azi ţi-a mers bine!
La scurtă vreme după ce îşi lăsase mustaţă, Sir Winston Churchill a fost invitat la un dineu.
- Domnule, i s-a adresat o doamnă care stătea lânga el, ţin să te anunţ că nu-mi pasă cât de negru sub unghie nici de politica şi nici de mustaţa dumitale.
- Fiţi fără nici o grijă, doamnă, i-a răspuns Churchill, n-aveţi nici o şansă să ajungeţi vreodată în contact nici cu una, nici cu alta!
Voluminosul scriitor Chesterton s-a certat cu sfrijitul Bernard Shaw şi i-a spus:
- Domnule, dacă cineva vă priveşte cu băgare de seamă îşi închipuie lesne că în această ţară a izbucnit o foamete cumplită.
- Da, a venit replica lui Shaw, dar are să vă tragă la răspundere numai pe dumneavoastră. Cine vă priveşte îşi dă seama că sunteţi singurul vinovat!
Una din cele mai galante declaraţii de dragoste este aceea pe care ducele de Villa Mediona a făcut-o reginei Elisabeta. Aceasta i-a cerut să-i trimită portretul iubitei lui.
Ducele i-a trimis… o oglindă!
După bătălia de la Actium, Octavianus a trecut în revistă prizonierii pe care voia să-i execute. Printre aceştia se afla un duşman îndârjit al său, anume Mitellus. Fiul acestuia, care luptase sub comanda generalului lui Octavianus, Marcus Vipsanius Agrippa, i s-a adresat astfel:
- Tatăl
meu a fost inamicul tău şi îşi merită moartea. Eu te-am servit însă cu
credinţă şi merit o răsplată. Dă-mi voie, ca recompensă, să mor în locul
tatălui meu!
Octavianus l-a iertat pe Mitellus şi nu a primit jertfa fiului său.
Socrate a fost întrebat de un prieten:
- Ce să fac, să mă căsătoresc sau nu?
- Ori te căsătoreşti ori rămâi burlac, peste zece ani tot ai să regreţi!
Bufonul regelui Frederic II a fost amestecat într-un complot împotriva acestuia. Adus în faţa lui, regele i-a spus:
- Pentru ca ai fost un “nebun” bun, îţi dau voie să-ţi alegi singur moartea.
- De bătrâneţe, Majestate, a răspuns prompt “nebunul”.
Lady Astor i-a spus într-o zi lui Winston Churchill:
- Dacă aţi fi soţul meu, v-aş pune otravă în cafea.
- Dacă aţi fi soţia mea – i-a răspuns el – cu siguranţă aş bea-o!
Plânsul în public nu-l întâlnim doar la oamenii politici de la noi. Adolphe Thier, preşedintele celei de-a treia republici franceze, a plâns în momentul în care Parlamentul l-a desemnat Eliberator al patriei, în 1877.
Richard Nixon a
plâns în momentul în care republicanii l-au desemnat candidat la
vicepreşedinţia SUA, în 1952. Se pare că a jucat teatru, pentru că
într-un interviu din 1977, afirma că el “nu a plâns niciodată, mai cu
seama în public”.
Nikolai Rijkov, premeierul sovietic din timpul lui Gorbaciov, a plâns când a vizitat Armenia devastată de cutremurul din 1988, fapt pentru care presa l-a numit bolşevicul plângăcios.
Bill Clinton
a plâns şi el la prima investitură, lacrimile năpădindu-l atunci când a
observat că obiectivul camerei de luat vederi era aţintit asupra lui!
Nu s-a lăsat mai prejos nici actualul preşedinte american, Barack Obama, care, negru fiind, a plâns aflând că a ajuns la Casa Albă!
Cind se ducea la repetitii la “Scala” din Milano, tenorul italian Enrico Caruso
(1873-1921) cumpara ziare mereu de la acelasi vanzator. Intr-o
dimineata, insa, cantaretul trecu mai departe fara sa se opreasca.
– Signore, ati uitat sa cumparati ziarele! – striga vanzatorul.
– N-am uitat, insa n-am portmoneul la mine.
– Nu-i nimic, signore! O sa-mi platiti maine.
– Si daca mor pana atunci?
– Ei, mare paguba!
Henric VIII, regele Angliei, hotârî să trimită un episcop la Francisc I, regele Franţei, într-o vreme când relaţiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate.
Episcopul îi obiectă că misiunea încredinţată îi punea viaţa în primejdie.
- Să nu-ţi fie teamă! ripostă Henric. Dacă Francisc te va ucide, voi pune să fie decapitaţi francezii aflaţi în puterea mea.
- Vă cred, spuse episcopul. Mi-e teamă însă că nici unul din capetele lor nu se va potrivi pe umerii mei!
