O multitudine
de factori, aflați mai mult sau mai puțin sub controlul nostru, fac ca răcelile
și gripele să devină un fapt comun în viața noastră, mai ales la schimbarea de
anotimp. Știm că oricum organismul nostru nu ne lasă la greu; își mobilizează
tot arsenalul combatant dar, ca în orice luptă, de fiecare dată vor exista și
pierderi. De aceea, e mai bine să rezolvăm conflictul cu microbii și virușii pe
cale diplomatică și să ne păstrăm armata intactă, pentru războaiele cu adevărat
neprevăzute. Măsurile strategice care favorizează menținerea unui sistem
imunitar puternic sunt hrana corespunzătoare, aerul curat, eliminarea
factorilor de stres, renunțarea la vicii, somnul suficient și evitarea, pe cât
posibil, a medicamentelor de sinteză (în special a antibioticelor!). Dar dacă nivelul
de stres sau calitatea aerului pe care-l respirăm nu stau întotdeauna în
puterea noastră de control, alegerea unei alimentații corecte este numai a
noastră. Hrana vie, naturală și cât mai puțin prelucrată ne întărește în mod
sigur sistemul imunitar, armata organismului nostru, și ne găsește pregătiți
pentru iarnă. Iată câteva alimente pe care ar trebui să le consumăm cu precădere
în perioadele premergătoare răcirii accentuate a vremii:
- Usturoiul și ceapa: conțin quercitină
și foarte mulți compuși ai sulfului, cu acțiune puternic antibiotică. Spre
deosebire de antibioticele de sinteză, usturoiul, consumat regulat, nu dă
rezistență bacteriană la acești compuși (bacteriile devin rezistente doar în
cazul inoculării repetate a unei singure substanțe, sau a unei singure formule,
cu 2-3 substanțe).
- Ardeii grași, capia și paprika:
conțin din belșug vitamina C și provitamina A, care, printre multe alte calități,
măresc rezistența la infecții.
- Fructele de pădure: sunt foarte bogate în vitamina C și în
pigmenți antioxidanți. Liderii cap de serie sunt coacăzele negre și murele,
care conțin resveratrol, o substanță puternic antioxidantă și anticancerigenă.
- Citricele (în special kiwi,
grepfrutul roz și lămâia): sunt și ele renumite prin cantitatea mare de
vitamină C conținută. Prin urmare, măresc rezistența corpului nostru la bolile
specifice lunilor de iarnă.
- Mierea: conține o largă paletă de
enzime, minerale și vitamine benefice. Cele mai indicate sunt mierea de mană
(de sevă) și mierea de tei. Sfat: amestecați bine 400 g de miere cu 3 lingurițe
de scorțișoară. În fiecare dimineață, la sculare, dizolvați 2-3 lingurițe din
acest amestec într-o cană de ceai cald (nu fierbinte!) de pătlagină (un
antibiotic natural de top), de ceai verde sau chiar de apă simplă. Vă ferește
sau, după caz, vă vindecă de tuse, sinuzită și răceală. Vitaminele și fierul
din mierea de albine înarmează leucocitele în lupta cu virușii și bacteriile
dăunătoare.
- Tinctura de propolis: este cel mai
puternic antibiotic natural cunoscut și printre cele mai bune remedii naturale
într-o serie largă de afecțiuni. Cu ajutorul ei se poate întări imunitatea și se
pot trata răceli, anexite, cistite, dureri în gât, tuse uscată, hipertensiune
sau infecții urinare. Produsul se găsește la orice magazin de tip Plafar, iar
prețul este accesibil oricui.
-
Ouăle (doar fierte moi!): conțin un complex de aminoacizi, vitamina A și
zinc în cantitate mare. Zincul este un mineral crucial în menținerea
integrității membranei celulare și în întărirea sistemului imunitar, având
acțiune antiinfecțioasă și antitumorală; activează sinteza insulinei, precum şi
procesele de detoxifiere pentru eliminarea unor compuşi chimici poluanţi. Mult
zinc obțineți, de asemenea, mâncând nuci, germeni de grâu și usturoi.
Hidratarea cu lichide
calde este o altă metodă eficientă de a face față anotimpului rece. Iată și câteva
ceaiuri recunoscute în medicina populară drept întăritoare în lupta cu efectele
frigului:
- Ceaiul de măceşe:
Fructele de măceş sunt apreciate pentru
conţinutul lor bogat în vitamina C şi, în cantităţi mai mici, de vitaminele A,
B1, B2, PP şi K. Ceaiul de măceşe poate fi pregătit din 1-2 linguriţe fructe
uscate (fără seminţe) la o cană cu apă fiartă (250 ml). Întărește imunitatea
organismului şi-l ajută să reziste agresiunilor iernii.
- Ceaiul de afine:
Afinele au câteva calități terapeutice
foarte de lăudate de specialişti. Datorită conţinutului ridicat în
antioxidanţi, ele cresc imunitatea, ajutând organismul să prevină infecţiile şi
răcelile, întăresc pereţii vaselor de sânge, având şi un rol de protecţie
cardiovasculară. O cană de ceai de afine din două linguriţe de fructe uscate şi
200 ml apă fierbinte poate face minuni.
- Ceaiul de soc: Infuzia din flori de soc
provoacă o transpiraţie intensă şi ajută la eliminarea toxinelor. În amestec cu
flori de tei sau cu o linguriţă de bitter suedez, este un bun adjuvant în tratarea
afecţiunilor căilor respiratorii: gripă, bronşită, viroze. În sezonul rece,
calmează durerile reumatice, guta, artrozele, artritele, sciatica, nevralgiile
de trigemen şi intercostale. Ceaiul se prepară din 2 linguriţe cu flori de soc
uscate la 200 ml de apă fiartă. Cana se acoperă timp de 10 minute şi se lasă la
infuzat. Ceaiul se bea fierbinte, neîndulcit, de 3 ori pe zi. Datorită proprietăţilor
lui laxative, este indicat şi persoanelor care vor să scadă în greutate sau
care suferă de constipaţie cronică (ceaiul de soc este un laxativ uşor, care nu
creează dependenţă).
- Ceaiul de cătină:
Fructul de cătină are de două ori mai
multă vitamina C decât citricele. În fructele coapte, conţinutul depăşeşte
400-800 mg la 100 g suc proaspăt. Dar cătina nu se mândreşte doar cu conţinutul
bogat în vitamina C, ci mai are şi multe alte vitamine precum: A, B1, B2, B6,
B9, E, K, P şi F. Aşa că, beți cu încredere seara, înainte de culcare, o cană
cu ceai de cătină, din fructe uscate.
- Ceaiul negru: Recunoscut pentru proprietăţile antioxidante,
ceaiul negru îmbunătăţeşte rezistenţa la frig şi ajută corpul să-şi păstreze resursele
de energie. Se recomandă, de asemenea, şi în afecţiuni digestive. Atenţie însă,
conține și cofeină, așa că beți doar o cană pe zi, la micul dejun sau la o oră după masa
de prânz.
- Ceaiul de iasomie:
Infuzia de iasomie stimulează
metabolismul, reglează tensiunea arterială şi provoacă transpiraţie datorită
conţinutului ridicat de acid salicilic. Nu se recomandă administrarea pe
stomacul gol. Infuzia de iasomie se prepară din două linguriţe de plantă la o
cană de apă fierbinte. Se beau două căni pe zi.
- Ceaiul de busuioc: este un foarte bun energizant. Ajută la
combaterea bronşitei, gripei, durerilor articulare, insuficienţei circulatorii,
a reumatismului şi la desfundarea mucoasei nazale. Beți câte 3 căni de ceai de
busuioc pe zi. Veți vedea rezultatele mai repede decât v-ați așteptat.
- Ceaiul de coji de
portocală: știm deja că
citricele au un conţinut ridicat în vitamina C. Tocmai acest lucru îi asigură
şi ceaiului de coji de portocale un loc fruntaş între ceaiurile folositoare iarna.
Întăreşte imunitatea, ajută la fixarea mineralelor, creşte capacitatea de
apărare naturală şi, nu în ultimul rând, este un tonic excelent al
musculaturii. Aşadar, nu aruncați niciodată cojile de portocală. Puneți-le la
uscat, iar când se apropie sezonul rece, preparați-vă o infuzie zilnic, într-o
cură de 2-3 săptămâni.
- Ceaiul de muguri de pin:
pinul este bogat în răşină şi are o
putere terapeutică intensă. Mugurii lui au efect dezinfectant, detoxifiant,
stimulator al rinichilor și de reîntinerire generală. Pentru a evita
afecţiunile anotimpului rece, beți zilnic o cană cu ceai de pin.
- Ceaiul de scorţişoară:
Pe lângă utilizarea în reţetele
culinare, scorţişoara are şi efecte terapeutice remarcabile. Ceaiul de
scorţişoară este eficient în cazul răcelilor şi în unele afecţiuni digestive,
precum diareea. Are, de asemenea, şi un puternic efect antioxidant.