marți, 2 octombrie 2012

DE CE??????


1) De ce barbatul trebuie sa mearga, alaturi de femeie, pe partea exterioara a drumului?
Originile acestui obicei de buna purtare, dar si de precautie, nu au o incadrare foarte precisa in istorie, dar fac referire la prevenirea expunerii damei in fata eventualelor pericole ce ar putea veni dinspre exteriorul drumului. Unii considera ca astfel, daca un vehicul ar trece in viteza pe drum, foarte aproape de trotuar, barbatul si nu femeia ar fi cel stropit de eventualele balti si noroaie. De asemenea, din acea pozitie, barbatului i-ar fi mai usor sa isi apere compania feminina, trimitand-o mai lesne la adapost si, inca o data, ferind-o de expunerea in calea primejdiei.
2) De ce dau barbatii "noroc" cu mana dreapta atunci cand se intalnesc?
Trebuie mentionat ca in trecut, gestul de a da mana diferea un pic de forma sa de astazi. Barbatii isi prindeau reciproc bratele drepte din zona antebratelor, pentru a pipai atat palma cat si maneca, cautand existenta unei eventuale arme. Sigur ca aceasta putea fi ascunsa in mana stanga, dar cum cei mai multi oameni sunt dreptaci, se considera ca nimeni nu ar risca sa foloseasca mana stanga pentru a injunghia pe cineva. Stangacii erau priviti cu ochi rai, deoarece te puteau injunghia in timp ce iti strangeau mana.  
 
3) De ce ridica barbatii palaria atunci cand saluta?
Descoperirea capului denota in sine un gest de smerenie si respect, infatisandu-l pe omul dinainte asa cum este el, la statura cu care a fost inzestrat. Totusi, manifestarea pare sa aiba radacini foarte clare in trecutul nu foarte indepartat al civilizatiei umane, reiterand obiceiul de ridicare a coifului prin care cavalerii, la sfarsitul unui turnir, isi descopereau chipul, spre a fi recunoscuti si adulati de public.
 
4) De ce barbatul intra primul in restaurant?
Este unul dintre putinele locuri unde "lipsa de politete" este o virtute. Explicatia este simpla. De regula, cand se deschide  usa  restaurantului, oamenii din local isi vor indrepta privirile spre intrare. Barbatul intra primul, tocmai pentru a feri femeia care il insoteste, de privirile indiscrete. La masa, gentlemanul ii va oferi damei scaunul cu spatele spre sala. Astfel, va putea manca linistita, nederanjata fiind de privirile curiosilor.
 
5) De ce spunem "Noroc" sau "Sanatate" atunci cand cineva stranuta?
Prezenta acestui gest este discutabila in "topul" de fata, deoarece, conform normelor de buna purtare, daca cineva stranuta in imediata noastra vecinatate, comportamentul corect este ignorarea momentului si evitarea oricarei remarci, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Totusi, in acceptiunea generala, este consideat un gest de buna credinta sa faci aceasta "urare" persoanei ce da semene de guturai. Originile? Oarecum multiple. In anul 77 d.Hr., oamenii credeau ca stranutul cauzeaza pierderea sufletului sau incetarea batailor inimii, asa ca "Fii binecuvantat!" ("Noroc, sanatate" la romani) era folosita ca o formula menita sa previna aceste nenorociri. In plus, in vremurile de demult, medicina era rudimentara si facuta dupa ureche, oamenii mureau adesea din simple gripe sau raceli si o astfel de urare avea o insemnatate mult mai mare decat astazi, fiind inzestrata, in constiinta oamenilor, cu puteri oarecum vindecatoare.
 
6) De ce barbatii le ofera flori femeilor?
Explicatia este mai degraba respingatoare, dar se pare ca acest obicei este originar din Evul Mediu. Atunci, igiena corporala era neglijata pentru ca baia era considerata ceva murdar (crestinii disociindu-se de bunele obiceiuri ale romanilor), fiind un eveniment care se intampla aproximativ o data pe an, iar florile aveau menirea de a indeparta izurile neplacute ale doamnelor. Avem de a face, aici, mai mult cu o forma de politete interesata, barbatii facandu-si, mai degraba, lor insisi un serviciu, prin oferirea de flori parfumate femeilor cu mirosuri... tari.
 
 
7) De ce nu trebuie sa ne descaltam atunci cand mergem in vizita si de ce trebuie sa le cerem oaspetilor nostri acest lucru?
Precum in cazul oferirii de flori, si evitarea descaltarii provine tot din Evul Mediu si este un obicei care tine tot de cauza indepartarii eventualelor mirosuri neplacute care ar putea emana din picioarele goale. In plus, invitatul poate avea parte de un accident nefericit, cum ar fi o soseta rupta si degete la vedere, o situtie jenanta pentru toti cei prezenti.
 
8) De ce barbatul trebuie sa intre primul in taxi?
Poate parea o pornire paranoida, dar raspunsul este: de teama ca nu cumva taximetristul sa porneasca in tromba cu domnita! Perspectiva nu este foarte hilara nici astazi, avand premise plauzibile, insa aceasta precautie isi gaseste o justificare solida in vremurile medievale ale curtezanelor si amorezilor de tip Cassanova. Nu de putine ori, acesti amanti perfecti s-au substituit rolului de birjari ai unor calesti sau trasuri, pentru a le fura aristocratilor, chiar de sub nas, pretuitele "achizitii" feminine. Ca sa evite asemenea
surprize neplacute, domnii s-au gandit sa isi dea lor insisi intaietatea la "imbarcari", tendinta pastrata pana in zilele noastre.
 
 
9) De ce punem mana la gura atunci cand cascam?
In afara faptului ca multa lume nu mai are acest bun obicei si ca explicatia sa evidenta este neexpunerea interiorului cavitatii bucale spre vazul tuturor, aceasta grija de a ne acoperi gura atunci cand cascam are la baze o superstitie destul de veche. Ca si in cazul stranutului, si in cel al cascatului oamenii de odinioara vedeau pericolul eliberarii sufletului din corpul uman sau patrunderea necuratului in acesta. De aceea, printr-o metoda pe cat de simpla, pe atat de eficienta, astuparea gurii cu mana inlatura eficient aceste ingrijorari.
 
10) De ce era un mare sacrilegiu ca glezna unei femei sa fie vazuta de un barbat, altul decat sotul sau?
La sfarsitul secolului al XIX-lea, in anumite tari din Europa, se nasteau chiar dueluri pe viata si pe moarte pentru un astfel de eveniment, care astazi pare de-a dreptul ridicol. Cu atat mai caraghioasa pare situatia, cu cat decolteul generos al femeilor, nu doar "avea voie", dar era musai sa fie arborat fara nicio grija, in toata plenitudinea lui, in vazul lumii... de dragul expunerii bijuteriilor. Piciorul, in schimb, era acoperit intotdeauna cu ciorap, fiind considerat, pe atunci, un fel de organ intim al femeilor, motiv suficient ca surprinderea sa cu privirile sa nasca tragedii.
 
 
Secretul unui comportament agreabil si civilizat in societate se poate obtine prin decantarea bunelor obiceiuri filtrate si adaptate de la o generatie la alta. Familia, scoala, anturajul au un rol capital in formarea unei existente normale a oricarui individ. Un adevar cunoscut, dar neasimilat suficient, spune ca drumul libertatii trece prin cultura.