Femeia...mar de discordie?
Femeia? Ce mai este si acest mar de cearta,
Cu masca ei de ceara si mintea ei desarta,
Cu-nfricosate patimi in fire de copila,
Cu fapta fara noima, cand cruda, cand cu mila,
A visurilor proprii eterna jucarie?
Un vis tu esti in minte-i — si astazi te mangaie,
Iar maine te ucide. Cu-acelasi ras pe buza
Ea azi asculta soapta-ti de-amor sa o auza,
Iar maini cu mii propuneri te chinuie si stie
Ca orice nerv in tine il rumpe si-l sfasie.
Comedianta veche ca lumea — comedie
Ea joaca azi — juca-va de astazi ani o mie,
Cu-aceeasi masca mandra, neteda, miscatoare —
Si cel iubit de dansa azi rade, maine moare.
Si asta nerozie, cruzime intrupata,
In lumea cea de chinuri ea oare ce mai cata —
Ea, cea ce nu gandeste, gandind doara cu gura?
Caci sarutari si vorbe de-amor i-a dat natura,
Si rasul cel mai vesel, zambirea-mbatatoare,
Atata-ntelepciune e-n gura ei de floare,
Atata-ntelepciune pari a vedea, s-atata
Placere pare-aduce in inima-amarata,
Cand capul c-oboseala pe umaru-i ti-l culci
Sau cand te uiti in ochii-i ucizatori de dulci,
Incat chiar mantuirea cea vecinica ti-o sfermi
Si redevii un Sisif — sacrifici pentru viermi:
Sa le compui in lume o haina-n generatii —
Sacrifici si mandrie, si minte, s-aspiratii.
O, moarte, dulce-amica — sub mantia ta larga
Acoperi fericitii — si magica ta varga
Atinge cate-o frunte de om, ce te doreste:
Il face ca titanii, detot despretuieste,
Despretuieste lumea, pe sine — si-n sfarsit —
Despretuie gandirea ca e despretuit,
Priveste asta viata ca pas spre mantuire,
Ocazie durerei, o lunga adormire
In inimi spaimantate — un chin si o povara,
Ce veacuri ce trecura pe umeri i-ncarcara.
A vietii comedie miscata e de aur —
Cand scena astei viete e-al mantuirii faur.
Ironica e ziua ce vesel te priveste
Pe cand in fire-o fiinta pe alta prigoneste,
Ironica-i miscarea a florilor in vant
Cand sug cu radacina viata din pamant;
Ironic e pamantul — visternic de viete
Cand sanul lui ascunde seminte mii, razlete,
Care iesind odata l-a soarelui lumina,
Cu capul se saluta, se sug cu radacina.
O lupta e viata si toata firea-i lupta, 
Milioane de fiinte cu ziua intrerupta
Sustin prin a lor moarte, hranesc prin putrezire,
Acea frumoasa haina ce-acopere pe fire.
In van creati la vorbe si le-azvarliti in vant:
Plodirea este rolul femeii pe pamant.
Priviti acele rasuri, zambiri, visari, suspine,
Dorinta de plodire o samana in tine.
Ce va certati cu noaptea si buiguiti cu luna?
De-ti face-o, de nu-ti face-o... totuna e, totuna.
De nu-ti fi voi in lume din nou sa prasiti neamul,
Oricare vita suie, oricare tont e-Adamul
Vietii viitoare... si fie-un par de gard,
Femei ramaie-n lume, de doru-i toate ard.
O, moarte! — nu aceea ce-omori spre-a naste iara,
Ce umbra esti vietii, o umbra de ocara —
Ci moartea cea eterna in care toate-s una,
In care tot s-afunda, si soarele si luna,
Tu, care esti enigma obscurei constiinti,
Cuprins-abia de-o minte, din miile de minti,
Tu, stingere! Tu, haos — tu, lipsa de viata,
Tu, ce pan’ si la geniu spui numai ce-i in carti;
O, slaba fulgerare... cea, carui nu te teme,
Ingheti nervul vietii din fugatoarea vreme,
Cand altii cu-a lor ganduri mereu in lume sapa,
— Istorie e viata ce scrisa e pe apa; —
Pe tine, dulce-amica, pe tine, intuneric,
Tu, care c-o suflare stingi jocul cel feeric
Al lumii sclipitoare — pe tine, gand de noapte,
Te stinge o femeie cu tainicele-i soapte.
Nimic nu e in soapta-i — stii tu ce ea sopteste? 
Ea nu ma vrea pe mine — pe tine te uraste.
Cand imi zambeste mie, ea-atunci s-a pus la panda;
Tu esti jertfa la care tinteste-a ei izbanda,
Ea n-a stiut vodata, ca ce voieste-i alta —
Ca tu esti inamicu-i si ca eu sunt unealta.
Unealta chinuita! unealta de ocara,
Cand eu cunosc prea bine iubirea ca-i amara,
Ma mint pe mine insumi, doresc si cred c-amorul
Folos mi-aduce mie.
|
